Colorare hidratantă și inovație pentru îngrijirea părului | PureColor

Colorare hidratantă și inovație pentru îngrijirea părului | PureColor

 

Mă vopsesc de câțiva ani și de fiecare dată am avut suficientă îndrăzneala cât să fac schimbări dramatice. De la brunet la blond, de la cupru la violet, am avut în cap toate culorile. Nu pot să nu recunosc că vopsirile repetate și mai ales folosirea de ustensile pentru coafarea părului l-au adus într-o stare mai proastă.

 

Deși am făcut pauză de câteva luni de la vopsit și am încercat să-mi revigorez părul cu uleiul tratament pentru par marca CasaVaida nu am putut rezistă să nu mă revopsesc. Visam de ceva timp să redevin blondă pentru că îmi place cum îmi vine nuanța și mă face să par mai angelică … 🙂

 

Nu aș fi reușit să am o culoare deschisă fără o decolorare înainte așa că mi-am decolorat părul cu o pudră decolorantă și un oxidant de 9% în care am adăugat două linguri de balsam de par. După prima decolorare părul meu avea o tentă arămie, așa cum ați văzut în fotografiile de la lansarea meniului de vară de la MERON.

După ce m-am mai decolorat o dată, am ajuns la o nuanță de blond miere peste care am putut aplica o vopsea care să uniformizeze nuanța și să îngrijească firul de par.  Astfel m-a ajutat vopseaua Pure Color de la Schwartzkopf, prima vopsea de par sub formă de gel, care conține extracte de aloe vera cu efecte de hidratare, calmare și reconstrucție dar și extract de cactus care conține vitamina E. 

 

 

Colorare hidratantă și inovație pentru îngrijirea părului | PureColor

Pe lângă toate acestea vopseaua mai conține și extract de jojoba, care protejaza părul împotriva uscării. Vopseaua se aplică foarte ușor pe par, este ca un gel colorat care nu curge însă colorează frumos părul. În pachet veți găsi un tub de gel colorant, un dispozitiv de aplicare cu loțiune fixatoare, un balsam de îngrijire după colorare și o pereche de mănuși de protecție. Nuanța în care m-am vopsit după ce mi-am decolorat părul este  9.55- Golden Sky. Este o nuanță caldă de blond luminos cu care sigur m-ați văzut la BBM Brunch-ul de la Oh, Carol!

Desigur, aș vrea să îmi deschid și mai tare culoarea părului însă toate la timpul lor, nu-i așa? Mă bucur de faptul că am reușit să scap de nuanța ciocolatie pe care o aveam și am ajuns la o nuanta frumoasă și deschisă. Vă spun sincer, chiar mi-a plăcut această vopsea! Este extrem de hidratanta, părul se simte moale și mătăsos, după spălare părul se coafează ușor și repede, arată minunat!

BBM oh, Carol!

 

Ați încercat vopseaua Pure Color?